var scrollercontent=new Array()
scrollercontent[0]='Din gura de metrou a ieşit un tânăr care cred că se ducea la lucru. Era  cinci dimineaţa. Au sărit pe el. Bâtele se ridicau şi coboarau. Minerii erau ca  într-o grămadă de rugby. Când s-au retras, tânărul, desfigurat şi fără suflare,  avea o cămaşă în întregime roşie de sânge. Mi-a venit să vomit. Unul dintre  mineri a luat corpul fără vlagă al acelui bărbat şi l-a îndesat cu capul  într-un coş de gunoi. (Victoria  Motoc)'
scrollercontent[1]='Nu-mi mai aduc aminte decât că era întuneric,  stăteam cu nasul în praf şi tremuram. Toate simţurile erau anesteziate. Trăiam  doar pentru că auzeam. Auzeam strigătele minerilor, înjurăturile, ţipetele de  durere ale celor bătuţi, o portavoce care cerea o salvare pentru Marian  Munteanu. (Victoria Motoc)'
scrollercontent[2]='Apoi a sosit duba. Ne-au încărcat de-a valma, studenţi, oameni de pe  stradă, ţigani. Ne-au dus, am aflat mai târziu, la o unitate de poliţie, la  Măgurele. Ne-au aşezat într-un hangar, bărbaţii de-o parte, femeile de alta. Nu  ne-au dat apă, n-am mers la toaletă. Ne ameninţau cu venirea minerilor.  (Victoria Motoc)'
scrollercontent[3]='Aşteptând maşina am auzit un glas în spate. Am văzut cu coada ochiului că  era un bătrânel îmbrăcat într-un trenci kaki. „De ce i-aţi arestat pe copiii  ăştia?” a întrebat el. „Sunt  legionari”, a decretat scurt trupetele care ne păzea. „Legionari zici, a zis  bătrânelul. Ehei, dacă erau  legionarii…’’, a mai zis el îndepărtându-se. Am zâmbit pentru prima oară.  (Victoria Motoc)'
scrollercontent[4]='Bătut mult mai crunt decât mine, un domn simpatic s-a aşezat în faţa mea  când începusem să plâng, disperată, a început să-mi zâmbească şi n-a plecat  până când nu mi-a smuls un zâmbet. Acolo, la Măgurele, am aflat că speranţa moare ultima. (Victoria Motoc)'
scrollercontent[5]='Pe 15 la prânz, brusc şi fără prea multe  explicaţii, am fost luată, curăţată, spălată, pansată. Mi s-a spus că am fost  arestată dintr-o eroare, am fost dusă cu o maşină neagră şi lăsată pe o alee  din Grozăveşti. (Victoria  Motoc)'
scrollercontent[6]='“Tot în Piaţă ne-am întâlnit cu o grămadă de  buni prieteni pe care nu-i văzusem până atunci cu anii. Prinşi de viaţa de zi  cu zi, ştiam pur şi simplu unii despre alţii că existăm, că-i în regulă. Acum  ne întâlneam în Piaţă. Ea devenise punctul nodal al existenţei zilnice pentru o  mulţime de oameni...” (Vlad Manoliu)'